Prima atestare documentara a orasului Slanic Prahova dateaza din secolul 16, dar se pare ca exploatarea sarii din aceasta zona se facea inca de pe vremea dacilor.

In epoca bronzului, getodacii sunt antrenati intr-un intens comert cu lumea greceasca, sarea fiind foarte cautata la sud de Dunare. Dovezile acestui comert sunt furnizate de monedele macedonene, grecesti si histriene gasite in Slanic Prahova.

Asezarea de la Slanic Prahova a continuat sa existe si sa se dezvolte si in timpul ocupatiei romane a Daciei. O asezare romana a fost construita pe dealul Fantana Rece. Se pare ca soldatii romani se aprovizionau cu sare de la aceasta exploatare.

Daca popoarele migratoare, gotii, hunii, gepizii, avarii, n-au stat prea mult, poporul slav a botezat asezarea „Slaniku”, care inseamna targ de sare. In limba bulgara, „Slanic” inseamna bulgare de sare.

Primele documente scrise ce atesta existenta asezarilor in Valea Varbilaului si Slanicului dateaza din 1429, din timpul Voievodul Dan al II-lea.

La sfarsitul secolului 17 Spatarul Mihail Cantacuzino deschide mina de sare de la Slanic Prahova.